When you’re gone.

To the world, hungry and small, not knowing where they came from, 
what it means to be alive, 
that is how they stood, proud and confused. 
To the eye of a stranger, they were innocent, helpless creatures, waiting for rescue. 

When they played, they were alive, 
When they slept, they were alive, 
When they sang, they were alive, 
When they seeked, searches and explored, they were alive. 

Salvation came to them, unannounced, unrequested, unnecessary. 
They were taken, rescued, fed, comforted, protected. 
Were they alive then? 

When did they die? 

We may seek for answers to questions in our minds. 
A fact is a fact, after all. 
And sometimes there are no reasons, it just happened. 

Why the guilt, then? Why the pain? Why can't the good live, and the bad perrish? 

Such childish questions we ask ourselves sometimes. 
When we play, when we sleep, when we sing, when we expore,
When we are sad, when we are awake, when we are quiet, when we rest. 

We are alive. 
For now...

But when do we really die? 

And what does it take for us to stay alive? 

For protection, food, sleep, play, comfort and love are in vain. 
We are born, and then we die. 
That is how it is. 
It just happens. 

În limba română.

Cand pleci.

În lume, flămânzi și mici, fără să știe de unde vin, 
ce înseamnă a fi viu, 
stăteau colea, mândri și confuzi. 
În ochii străinului erau creaturi nevinovate, neajutorate, care așteptau să fie salvate. 

Când se jucau, erau vii, 
Când dormeau, erau vii, 
Când cântau, erau vii, 
Când căutau, explorau si priveau, erau vii. 

Mântuirea a venit la ei, neanunțată, nesolicitată, inutilă. 
Au fost primiți, salvați, hrăniți, mângâiați, protejați. 
Erau ei vii atunci? 

Când au murit? 

Putem căuta în mintea noastră răspunsuri la aceste întrebări. 
Dar un fapt este fapt. 
Și uneori nu sunt motive, pur și simplu s-a-ntâmplat. 

Atunci de ce vina? De ce durerea? De ce nu pot trăi cei buni și nu pier cei răi? 

Astfel de întrebări infantile ne punem uneori. 
Când ne jucăm, când dormim, când cântăm, când plângem,
când suntem triști, când suntem treji, când suntem liniștiți, când ne odihnim. 

Noi suntem vii. 
Acum...

Dar când murim cu adevărat? 

Și de ce avem nevoie pentru a rămâne în viață? 

Pentru că protecția, hrana, somnul, joaca, confortul și dragostea sunt inutile. 
Ne naștem și apoi murim. 
Pur și simplu așa stau lucrurile. 
Pur și simplu se întâmplă. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s