Se temea de întuneric, dar în același timp nu putea dormi decât cu un acoperământ deasupra capului, care ascundea lumina.

Află într-o zi că urmează a face o călătorie undeva, deși nu știa încă dacă avea să fie departe sau nu. Nu se prea pregăti, că nici nu era timp. Călătorea, de obicei, simplu, plansându-se voit – nevoit în cabine mici, întunecate, însă cu oarecare design retro, pentru a putea dormi la nevoie, dar ca să nici nu se plictisească arunci când somnul nu venea.

În sala de așteptare de la gară era frig, venise multă lume și se vorbea cam tare. Era oarecare agitație, iar el nu știa de ce. Era, oare, asta important…? “Hmm…”

I se făcu brusc foame. Erau, din fericire, câteva semințe de ronțăit și cam atât. Crezuse că avea să observe călătorii, însă decise în ultima clipă să se culce. “Când mai vine timpul plecării, odată?!”, se întreba el, în timp ce se cufunda în somn.

În lumea lui, timpul nu avea valoare, ci doar spațiile largi. Dar, în calitate de papagal peruș, el știa să aibă răbdare să înțeleagă cum merg lucrurile și în celelalte lumi și, de asemenea, să aștepte. “Va veni și timpul plecării, cât de curând”, își spunea el, ațipind ușor.

English translation

Waiting…A parrot’s short story.

He was afraid of the dark, but at the same time he could only sleep with a covering over his head that hid the light.

One day he learned that he was going to take a trip somewhere, although he didn’t know yet whether it would be far or not. He didn’t really prepare, because there wasn’t any time. He usually travelled simply, deliberately or not forced into small, dark, but somewhat retro-designed cabins so that he could sleep when needed, but also so that he wouldn’t get bored when sleep didn’t come.

It was cold in the waiting room at the train station, a lot of people had come in and it was a bit loud. There was some commotion, and he did not know why. “Was that so important…?” “Hmm…” He suddenly felt hungry. There were, thankfully, a few seeds to munch on and that was about it.

He thought he was going to observe the travelers, but decided at the last minute to go to sleep. “When will it be time to go?” he wondered as he drifted off to sleep.

In his world, time had no value, only wide open spaces. But as a Peruvian parrot, he knew how to be patient in order to understand the inner workings of the things in other worlds, and also to wait. “Soon enough it will be time to go,” he told himself, dozing lightly.