Despre slăbiciune. O scurtă introducere

S-a așezat lângă domnul în vârstă, de lângă singurul loc cu căldură din bar, și l-a întrebat de vorbă. Tânărul voia să știe, în realitate, ce este “slăbiciunea”.

Domnul în vârstă își începu scurta explicație. “Slăbiciunea”, zise el, “nu este, în primul rând, absența forței”. Apoi continuă: “Slăbiciunea este un principiu puternic, în sine. Ea te ajută să te înțelegi pe tine însuți și să te dezvolți spiritual. Atunci când ești slab, te vezi cu adevărat. Îți vezi forța, destinul, potențialul, atuurile, defectele; afli cine îți este alături, cine te disprețuiește, cine te iubește, cine îți este dușman și cine te urăște. Am multe povești despre slăbiciune, pentru că este, într-adevăr, fascinantă. Dar ție îți voi spune numai una.”

“Cândva trăia o femeie cu doi câini. Iubea mult animalele, în special câinii, și vrusese să îi salveze de la moarte. Așa că îi adoptase. Într-o zi veni la ea un polițist, care îi spuse că, din cauza larmei, deranjante pentru vecini, e nevoie să îi ia câinii și să îi ducă la un adăpost. <<Din păcate, nu îmi este permis să divulg adresa sau numele adăpostului. Dar dumneavoastră vă este permis să îi readoptați după două săptămâni, la finalul reeducării lor, dar nu mai târziu de patru săptamâni, pentru că atunci vor fi considerați câini ai străzii și vor trebui uciși. Așa e legea.>> Acestea fiind spuse, polițistul ia câinii, în timp ce femeia, îngrijorată, îi înmâna lesele, botnițete și documentele legale ale câinilor.”

Trecu o săptămână, timp în care femeia a încercat să afle unde era adăpostul respectiv, însă fără succes. La finalul celei de-a doua săptămână era deja disperată. Mai încercă, totuși, să caute în toate părțile, poate, poate va reuși să își recupereze câinii adorați. În ciuda tuturor eforturilor, nu fu posibil să afle nimic. Se puse pe plăns, își smulse părul din cap, se lovi de cei patru pereți ai holulețului unde mai demult dormeau cățeii și apoi decise că sunt deja morți, iar ea trebuie să meargă mai departe. Poate va adopta alți câini sau pisici, care au nevoie de ajutor și așa se va simți mai bine.”

“Trecu o vreme, iar la un moment dat, în timp ce își plimba noul cățel, femeia văzu la o oarecare depărtare pe unul dintre câinii <<morți>>. Fu în același timp bulversată și fericită. Câinele avea acum alt stăpân, nu mai era al ei, dar era în viață. Celălalt poate fusese și el adoptat sau era într-adevăr, mort. Suferi un pic la gândul că, probabil, cel de-al doilea nu supraviețuise, însă se consolă cu gândul că ea facuse tot ce îi stătea în putință să îi salveze pe amândoi și că macar unul trăia.”

Domnul în vârstă își încheiase povestirea. “Ce părere ți-a făcut această femeie?”, întrebă domnul în vârstă. “Era slabă sau nu?”, întrebă tânărul, știind deja răspunsul.

English translation

On weakness. A brief introduction

He sat down next to the elderly gentleman, beside the only warm place in the bar, and asked him for a chat. The young man actually wanted to know what “weakness” was.

The elderly gentleman began his brief explanation. “Weakness,” he said, “is not primarily the absence of strength.” Then he continued, “Weakness is a strong principle, in itself. It helps one understand himself, and develop spiritually. When you are weak, you really see yourself. You see your strength, your destiny, your potential, your strengths, your flaws; you find out who is with you, who despises you, who loves you, who is your enemy, and who hates you. I have many stories about weakness, because it is indeed fascinating. But for you I only have this one.”

“Once there lived a woman with two dogs. She loved animals so very much, especially dogs, and had wanted to save them from death. So, she had adopted these two. One day a policeman came to her and told her that because of the noise, which was disturbing the neighbours, he needed to take the dogs to a shelter. That being said, the policeman takes the dogs away, while the worried woman hands him the leashes, muzzles and the dogs’ legal papers.”

“A week passed, during which time the woman tried to find out where the shelter was, but with no avail. By the end of the second week she was already desperate. She kept trying, however, to search everywhere, maybe, just maybe, she would get her beloved dogs back. Despite her best efforts, she was unable to find anything. She sat down, pulled her hair off of her head, bumped against the four walls of the small corridor where the dogs had once slept, and then decided that they were already dead, and that she must move on. Maybe she’ll adopt other dogs or cats who need help and that way she will feel better.”

“Some time passed, and at one point, while walking her new dog, the woman saw one of the <<dead>> dogs some distance away. She was at the same time bewildered and happy. The dog now had a new owner, was no longer hers, but it was alive. The other had perhaps been adopted as well, or was indeed dead. She suffered a little at the thought that perhaps the second one had not survived, but consoled herself with the thought that she had done her best to save them both and that at least one was alive.”

The elderly gentleman had finished his story. “What did you think of this woman?” asked the elderly gentleman. “Was she weak, or not?” the young man asked, already knowing the answer.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s