English translation below

Cu toate că e dificil a descrie mirosul unui parfum, oricine își poate imagina cu destulă ușurință că o combinație de iasomie și paciuli îți induce o stare de bine și te îndeamnă la dragoste.

Deși nu studiase niciodată arta parfumurilor, Narcis intuia cât de puternic este amestecul de iasomie și paciuli, mai ales atunci cât pleca la vreo întâlnire amoroasă, prin vreun bar, vreo cafenea sau pur și simplu, noapte, prin oraș. Se străduia mereu să arate elegant, atrăgător și, cel mai important, să miroase cum nu se poate mai bine, pentru a cuceri inimile tinerelor din orășel. Narcis, deși student ambițios și talentat, la Arhitectură, și om sociabil prin natura sa, trăia pentru un singur lucru. Dragostea.

Pentru Narcis, dragostea era la fel de importantă ca aerul pe care îl respira și ca apa pe care o bea, atunci când îi era teribil de sete. Trăia fiecare clipă de parcă toate femeile îl iubeau, ceea ce nu era prea departe de adevăr, pentru că Narcis era frumos, inteligent, cuceritor și cu multe talente în domeniul artistic. Avea un mod deosebit de a vorbi cu oamenii de toate felurile, era îndrăzneț, câteodată chiar impertinent, și era capabil să abordeze orice subiect, cu îndrăzneala omului care știe exact despre ce vorbește.

Dar Narcis era nefericit. Și asta din cauza unui blestem ce plana asupra sa, de câțiva ani încoace. Avusese ghinionul să o cunoască pe Margareta, o fată de douăzeci și doi de ani, frumoasă, inteligentă și, aparent, bună la suflet, care la momentul acela nu avea casă proprie și locuia pe la prieteni. Îi oferise cazare, gândindu-se că, desigur, ea îi va plăti așa cum își dorea el de la toate femeile atrăgătoare, iar ea acceptase, bucuroasă.

Avuseseră o relație frumoasă, care durase câteva luni, dar care se sfârșise brusc și trist pentru Margareta. Ea căuta dragoste, însă el nu o iubea. Îl implorase să încerce să o iubească, măcar să mai aștepte câteva luni, poate, poate ea va reuși să deștepte în Narcis sentimente nemaiîntâlnite de el până atunci. Dar Narcis refuzase. În plus, se cam plictisise de ea și căuta acum să fie iarăși liber și era dornic de noi aventuri superficiale.

După despărțire, Margareta mai locuise la Narcis o perioadă scurtă, apoi, fără niciun cuvânt, dispăruse în ceață. Narcis nu o căutase și își urmase traseul boem de amorez. Continuase să poarte amestecul de iasomie și paciuli în fiecare seară și fusese fericit. Până când ceva neașteptat se întâmplă.

Într-o zi de duminică, însorită și liniștită, Narcis ședea undeva la umbra unui copac, pe marginea râului care traversa orășelul. La un moment dat, o pală de vânt îi suflă prin păr, iar el simți mirosul de iasomie și paciuli, puternic și învăluitor. Ca prin vrajă, Narcis se îndrăgosti de acel miros, de vânt și de cel al cărui miros îl simțea. Dar cum putea el avea vântul, cum putea atinge acel parfum deosebit și, mai cu seamă, cum putea Narcis fi cu el însuși?

Îi dispăru pofta de viață, nu mai căută relații trecătoare și se refugie în sine însuși. De disperare, încercă chiar de câteva ori să își curme viața, însă de fiecare dată fu opri de aceeași dragoste puternică pe care și-o purta sieși.

Astăzi, Narcis poate că cutreieră pământul în căutarea unei dragoste la fel de puternice, care să o înlocuiască pe cea cu care a fost blestemat să o aibă pentru el însuși sau poate că locuiește în continuare în acel orășel, unde cândva studiase Arhitectura. Dar cert este că acum din el nu a mai rămas decât umbra celui de altădată.

English translation

Narcissus‘ perfume

Although it is difficult to describe the smell of a perfume, anyone can quite easily imagine that a combination of jasmine and pachouli induces a good mood and urges you to love.

Although he had never studied the art of perfumery, Narcissus knew how powerful the mixture of jasmine and pachouli was, especially when he was out on a date, in a bar, in a café or simply in town at night. He always tried to look elegant, attractive and, most importantly, to smell as good as he could, to win the hearts of the young women of the small town. Narcissus, though an ambitious and talented architecture student and a sociable man by nature, lived for one thing. Love.

For Narcissus, love was as important as the air he breathed and the water he drank when he was terribly thirsty. He lived every moment as if all women loved him, which was not far from the truth, because Narcissus was beautiful, intelligent, charming, and artistically gifted. He had a way of talking to people of all kinds, he was bold, sometimes even impertinent, and he was able to tackle any subject with the boldness of a man who knew exactly what he was talking about.

But Narcissus was unhappy. And that was because of a curse that had been hanging over him for years. He had had the misfortune to meet Margaret, a girl of twenty-two, beautiful, intelligent, and apparently kind-hearted, who at the time had no home of her own and lived with friends. He had offered her accommodation, thinking that she would, of course, pay him as he wanted of all attractive women, and she had gladly accepted.

They had had a beautiful relationship, which had lasted a few months, but it had ended abruptly and sadly for Margaret. She was looking for love, but he did not love her. She begged him to try to love her, at least to wait a few more months, perhaps she would manage to awaken in Narcissus feelings he had never known before. But Narcissus refused. Besides, he had grown bored of her and was now looking for freedom again and was eager for new superficial adventures.

After the break-up, Margaret stayed with Narcissus for a short while, then, without a word, disappeared into nothingness. Narcissus did not look for her and pursued his bohemian lover’s way. He continued to wear the jasmine and patchouli mixture every evening and was happy. Until something unexpected happened.

On a sunny, quiet Sunday, Narcissus was sitting somewhere in the shade of a tree by the river that ran through the small town. At one point, a gust of wind blew through his hair, and he smelled the scent of jasmine and patchouli, strong and overpowering. As if by magic, Narcissus fell in love with that smell, with the wind, and with the man whose scent he could smell. But how could he have the wind, how could he touch that wonderful scent, and, above all, how could Narcissus be with himself?

His lust for life vanished, he stopped looking for fleeting relationships and took refuge in himself. In desperation, he even tried on several occasions to end his life, but each time he was stopped by the same strong love he had for himself.

Today, Narcissus may be wandering the earth in search of an equally strong love to replace the one he was cursed to have for himself, or perhaps he still lives in that small town where he once studied architecture. But what is certain is that now there is nothing left of him but a shadow of his former self.